Sfinții Mihail și Gavril. Cele mai frumoase urări și felicitări

Sfinții Mihail și Gavril. Cele mai frumoase urări și felicitări
Publicat: 08/11/2021, 08:52

 Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri, sunt sărbătoriți la data de 8 noiembrie. Cei doi arhangheli purtători de sabie ca simbol al biruinţei sunt călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai.

Tradiția scpune că în  sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli se duc bucate şi colivă la biserică şi se dau pomeni de sufletul morţilor.  De „moşii de toamnă”, mulţi creştini împart vecinilor şi săracilor farfurii sau străchini cu mâncăruri şi căni pline cu vin. Tot acum, se aprind lumânări pentru cei morţi, dar şi pentru cei vii.

În tradiţia Bisericii sunt cunoscuţi un număr de şapte Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Mihail, care se tâlcuieşte „puterea lui Dumnezeu” şi este voievodul oştilor cereşti, primul din ceata Sfinţilor Arhangheli, poartă sabie de foc şi are rolul de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrajmaşilor. Gavriil, care înseamnă „bărbat-Dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri. El nu poartă sabie de foc, ci crin, fiind aducătorul veştilor bune. Se spune că Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

În iconografia ortodoxă, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt pictaţi pe cele două uşi laterale ale catapetesmei, ca păzitori ai uşilor raiului. Mihail este redat la miazănoapte, iar Gavriil la miazăzi.

În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind şi un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie.

Mesaje de Sfinţii Mihail şi Gavriil

„La mulţi ani şi fie ca Sfântul al cărui nume îl porţi să te călăuzească mereu!”

„Azi fiind o mare sărbătoare, Sfinţii Mihail şi Gavriil şi ziua numelui tău, primeşte din partea mea multe urări de bine, fericire, mult noroc şi împlinirea tuturor dorinţelor!”

„La mulţi ani, de Sfinţii Mihail şi Gavriil! Să ai parte de multă sănătate, bucurii, împliniri şi să te bucuri de această zi frumoasă mereu!”

„Îngerul Gavril, înger al Bunei Vestiri, să îţi călăuzească paşii Gabriel/Gabriela şi să ai parte de o zi la fel de frumoasă ca tine “La mulţi ani!”

„Arhanghelul Mihail, înger al adevărului şi al dreptăţii, să-ţi stea alături mereu, la bine şi la greu, să-ţi lumineze calea şi să-ţi arate destinul. La mulţi ani Mihai/Mihaela!”

„Fie ca din această zi Sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. Multă sănătate şi un sincer La mulţi ani!”

„Sper ca ziua numelui tău să îţi aducă multe motive de a sărbătorii. La mulţi ani, Mihai!”

„Arhanghelul Mihail, înger al adevărului şi al dreptăţii, să-ţi stea alături mereu, la bine şi la greu, să-ţi lumineze calea şi să-ţi arate destinul. La mulţi ani Mihai/Mihaela! „

„De ziua numelui tău cele mai frumoase dorinţe să devină realitate. La multi ani, Gabriel!”

„Îngerul Mihail să îţi călăuzească paşii, să îţi aducă bucurie în suflet şi să fie întotdeauna cu tine! La mulţi ani!”

„Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. La mulţi ani de Sfinţii Mihail şi Gavril!”

„Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfinţii Mihail şi Gavril cât mai frumoasă!”

„Fie ca sfintii ce te protejază să-ţi aducă mult noroc, fericire şi împliniri. Să ai o zi minunată!”

„Îngerul Gavril, înger al Bunei Vestiri, să îţi călăuzească paşii Gabriel/Gabriela şi să ai parte de o zi la fel de frumoasă ca tine La mulţi ani!”

„Fie ca Sfinţii ce te protejază să-ţi aducă mult noroc, fericire şi împliniri. Să ai o zi minunată!”

„Ziua numelui să-ţi fie plină de realizari şi să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viaţa ta! La mulţi ani, Gabi!”

„Pentru că este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului numai bine. La mulţi ani, Gabriela!”

„Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu iţi urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări şi să îţi umple sufletul de voie bună. La mulţi ani, Mihai!”

„Trandafirii pe care i-ai adunat în cununa vieţii tale, lasă-i astăzi să se împletească într-un buchet al implinirii. Fie ca florile iubirii să-ţi împodobească viaţa şi să-ţi vezi împlinite toate dorinţele. La mulţi ani, Mihaela!”

„Gabriel(a) te felicit cu ocazia zilei de naştere şi îţi urez un cer senin, un soare strălucitor, fericire deplină şi tot ceea ce este mai pur şi mai luminos. Fie ca această sărbătoare să-ţi aducă în dar realizarea tuturor visurilor.”

„Scumpă Mihaela, îţi doresc să îţi sărbătoreşti ziua numelui înconjurată de sănătate, fericire şi de privirile pline de iubire ale celor dragi ţie!”

„Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.”

“De Sfântul Mihail şi Gavriil, fie ca cei dragi să te înconjoare cu caldura sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia în braţele ei în acest moment special!”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×